Lupta noastră cu răul de mașină

lupta-noastra-cu-raul-de-masina

Se spune că dacă cel puțin unul dintre părinți s-a confruntat sau se confruntă cu stările de rău de mișcare, sunt șanse foarte mari să se repete povestea în cazul copilului său.

În situația aceasta ne-am aflat și noi încă de când puștiul cel mare avea puțin peste 1 an. Probabil că ne moștenește pe noi, părinții.

De la primul episod de vomă și stare generală de rău au trecut aproximativ 4 ani, timp în care toate drumurile cu mașina, mai lungi de 15 minute, au fost un adevărat stres.

Ce am făcut pentru a ameliora aceste stări de rău?

  • Puțin și bun
    – Am hrănit copilul cu porții mai mici înainte de plecare și, neapărat, cu o oră înainte de a ieși din casă
    – Nu a mâncat niciodată în mașină mai mult decât 1-2 covrigei simpli
  • Forward facing
    – Am poziționat scaunul de mașina cu fața la sensul de mers. Știu că recomandările specialiștilor sunt ca poziția rear facing să se păstreze cât mai mult timp posibil, însă noi am observat o îmbunătățire considerabilă după ce l-am întors cu fața la sensul de mers. Stările de rău apăreau după o perioadă mai mare de timp de la momentul plecării de acasă
  • Fără somn în mașină
    – Am călătorit doar în prima parte a zilei, atunci când era odihnit, deci nu exista riscul să adoarmă. Asta pentru că ni s-a întâmplat de câteva ori să adoarmă și să se trezească după câteva minute alb la față și direct cu vomă
  • Medicamente
    – singurul care a avut efectul dorit o perioadă de aproximativ 2 ani, cu drumuri foarte rare, a fost un sirop care nu se găsea (și cred că încă nu se găsește) în România. Îl comandam de pe Farmaexpress (firmă care se ocupă cu achiziționarea și transportul în condiții sigure a medicamentelor care nu se găsesc în România) și îl primeam acasă în 2-3 săptămâni.Având indicații în tratamentul afecțiunilor grave precum epilepsia, am avut dintotdeauna rețineri și l-am oprit în momentul în care am simțit ca a început să îi dea puștiului reacții adverse.
  • Plasturi și bomboane (nu am apucat să le încercăm pe toate, însă am citit multe păreri pozitive despre acestea):
    – Stick roll-on bio
    – Plasturi
    – Acadele
    – tratament homeopatic

    ***Nu am scris denumirea exactă a celor de mai sus pentru că este foarte important ca fiecare părinte să ceară părerea unui medic înainte să administreze orice tratament copilului său, ceea ca vă încurajez și pe voi să faceți dacă vă confruntați cu această problemă.

  • Brățară
    – Emeterm, scumpă (puțin peste 100 €), dar cu păreri foarte bune din partea cumpărătorilor. Brățara se recomandă femeilor însărcinate (împotriva stărilor de greață din sarcină), răul de mașină, de înălțime, de tren, de avion, de mare, de jocuri normale sau VR și chiar celor care merg în parcuri de distracție.

    Puștiului nostru i s-a părut prea mare disconfortul dat de vibrațiile emise de brățară, așa că nu știm dacă ar fi fost eficientă și în cazul lui.
    Brățara Emeterm funcționează prin electrostimulare, fără reacțiile adverse ale medicamentelor uzuale, are 5 viteze și se încarcă prin cablu USB.
    Detalii despre această brățară puteți citi pe: emeterm.com

Cu toate acestea…

Pe puștiul nostru nu l-au ajutat cele enumerate mai sus. Din fericire, am avut surpriza de a observa că, dintr-o dată, imediat după ce ne-am mutat in Viena, răul de mașină a dispărut. Circulăm în continuare cu prudență, însă este mult mai bine decât înainte. Credem că acest “miracol” s-a întâmplat datorită șoselelor largi și line, cu puține semafoare pe anumite trasee, deci drumuri drepte pentru noi, fără opriri din semafor în semafor.

Ce părere are doctorul pediatru din Viena despre stările de rău de mișcare?

Deși neplăcute, sunt normale! Nu recomandă nimic (nici plasturi, nici siropuri, nici acadele) înainte de împlinirea vârstei de 12 ani.

“Și cum adică, îl las să vomite și atât?” am întrebat eu uimită
“Da!”

Nu știu dacă e un răspuns bun, însă mă bucur, măcar, că lucrurile stau mai bine în ultima perioadă. Am, totuși, în geantă, o acadea, în caz de urgențe atunci când călătorim cu avionul, de exemplu. Măcar efectul Placebo să existe :)

Atât pentru acum. Până data viitoare, vă doresc să rămâneți sănătoși și puternici!

Nu uitați să fiți copii! Râdeți mult și lăsați micile bucurii ale vieții să vă surprindă în fiecare zi!

File semnate cu praf magic de copilărie, pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 7 și 99 de ani 🤍

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *